Parlamentul pentru cooperare regională sporită în zona Mării Negre

Parlamentul a adoptat, joi, un raport în care cere cooperare regională sporită în zona Mării Negre. Deputaţii au subliniat importanţa respectării principiilor democratice şi a drepturilor omului şi a necesităţii de a se îmbunătăţi relaţiile economice şi comerciale, în special în ce priveşte resursele de energie

Europa: Raportul la proprie iniţiativă, realizat de Roberta Anastase (PPE-DE, RO), constituie un răspuns la Comunicarea Comisiei Europene privind Sinergia Mării Negre. Parlamentul nu este mulţumit de progresele realizate de la ultima Comunicare publicată în 1997, şi cere propuneri concrete de sprijinire a cooperării regionale şi a unui parteneriat autentic în zona Mării Negre. Deputaţii subliniază importanţa implicării Rusiei şi Turciei în orice eforturi de cooperare regională, şi sprijină crearea unui spaţiu de oportunităţi economice şi prosperitate în regiunea Mării Negre, în favoarea cetăţenilor şi a partenerilor comerciali.
 
Parlamentul aprobă dublarea fondurilor disponibile în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, destinate finanţării proiectelor transfrontaliere, şi notează câteva domenii prioritare în care este necesară cooperarea: rezolvarea conflictelor nesoluţionate din zonă, crearea de noi infrastructuri şi de coridoare viabile de transport, care să diversifice rutele energetice şi rezolvarea problemelor de mediu din zona Mării Negre, în special din Delta Dunării.
 
Provocări în materie de securitate
 
Conform raportului, conflictele nesoluţionate ce persistă în zona Mării Negre reprezintă o provocare majoră la adresa stabilităţii şi dezvoltării durabile a regiunii, precum şi un obstacol important în procesul de încurajare a cooperării regionale.
 
Parlamentul solicită, prin urmare, o implicare mai activă şi mai cuprinzătoare a Uniunii Europene în actualele eforturi de soluţionare a conflictelor în cauză, conform dreptului internaţional şi principiilor integrităţii teritoriale, şi un angajament mai consistent al Uniunii în gestionarea conflictelor şi în operaţiunile de menţinere a păcii.
 
Deputaţii consideră că Uniunea joacă un rol esenţial în dezvoltarea unei culturi a înţelegerii, a dialogului şi a instaurării unui climat de încredere în regiune.